Parvoviroza Canină

Parvoviroza canină este o boală infectocontagioasă virală, întâlnită mai ales la puii de câine cu vârste cuprinse între 6-16 săptămâni, caracterizată clinic prin anorexie, vomă, diaree lichidă.

Virusul care cauzează boala, parvovirusul canin tip 2 (CPV), a apărut pentru prima dată printre câinii din Europa în jurul anului 1976. Până în 1978 virusul s-a răspândit necontrolat, provocând o epidemie mondială de miocardită ( inflamaţia muşchiului cardiac ) și gastroenterită ( inflamație la nivelul intestinelor ). În prezent se cunoaște că virusul nu se limitează la câini, ci este capabil să provoace infecții la carnivorele sălbatice, cum ar fi coioții, lupii, și alte animale sălbatice, inclusiv vulpile și ratonii.

EPIDEMIOLOGIE

Sursele de infecție sunt reprezentate în principal de animalele bolnave, care elimină virusul prin salivă, prin conținutul alimentar al vomei, prin fecale, urină precum și de toate elementele mediului înconjurător dată fiind rezistența mare a virusului în mediu.

S-a raportat că mai mulți factori sunt asociați cu infecția cu virus, inclusiv vârsta (tineri <12 luni) , rasa (rasă pură), semnele clinice ca letargia și depresia, sezonalitatea, regiunea geografică, îngrijire medicală veterinară inadecvată, zonă rurală de reședință, supraaglomerare a mediului insalubru, profilaxie antihelmintică insuficientă, dezavantaj social și financiar al proprietarului.

TABLOUL CLINIC

Semnele clinice ale bolii se dezvoltă în general în decurs de 5-7 zile de la infecție, dar pot varia de la 2-14 zile. Semnele clinice inițiale pot fi nespecifice (de exemplu, letargie, anorexie, febră) cu progresie la vărsături și diaree hemoragică ( cu sânge ) în 24-48 de ore. Aproximativ 25% dintre câini pot avea diaree nehemoragică.

Simptomele pot varia, dar în general acestea includ vărsături severe și diaree. Diareea are adesea un miros foarte puternic, poate conține mult mucus și poate conține sau nu sânge. În plus, câinii afectați prezintă adesea lipsa poftei de mâncare, apariția marcantă a depresiei și febră. Este important să rețineți că mulți câini pot să nu prezinte toate semnele clinice, dar vărsăturile și diareea sunt cele mai frecvente și mai constante semne; vărsăturile încep de obicei mai întâi. Parvoviroza poate afecta câinii de toate vârstele, dar este cel mai frecvent la câinii nevaccinați cu vârsta mai mică de un an. Puii tineri cu vârsta mai mică de cinci luni sunt de obicei cel mai grav afectați și cel mai dificil de tratat. Orice cățeluș nevaccinat care prezintă simptome de vărsături sau diaree ar trebui testat pentru CPV ( canine parvovirus ).

DIAGNOSTIC

Un diagnostic al enteritei cu CPV se poate face prin coroborarea semnelor clinice şi a investigaţiilor paraclinice precum testele rapide. Testele trebuie efectuate pe orice câine cu diaree care prezintă, de asemenea, semne de boală sistemică: letargie, febră, pierderea poftei de mâncare, deshidratare sau câini cu diaree hemoragică, cu un miros caracteristic, sau orice câine care se presupune că s-a expus infecției cu parvovirus în ultimele 14 zile .

PROFILAXIE ŞI COMBATERE

Normele generale de profilaxie sunt extrem de greu de aplicat datorită gradului de răspândire a virusului în mediu şi a rezistenţei sale deosebite. Se recomandă evitarea contactului dintre animalele bolnave şi cele sănătoase, precum şi frecventarea locurilor contaminate de către căţeii tineri.

În canise se recomandă ca fătările să se realizeze în boxe individuale pentru fiecare căţea, iar după fiecare serie de fătări sau serie de pui înţărcaţi, boxele să fie supuse unei curăţiri mecanice riguroase, după care să fie dezinfectate cu soluţie de hipoclorit de sodiu 6%.

În crescătorii se impune evitarea contactului dintre căţeii cazaţi în boxe diferite, precum şi limitarea accesului vizitatorilor pe teritoriul crescătoriei, aceştia putând vehicula virusul pe haine sau pe încălţăminte. Animalele bolnave vor fi izolate strict de restul efectivului, vor fi tratate şi pot fi reintroduse în efectiv numai după cel puţin două săptămâni de la vindecare . Unii autori sunt de părere că, indiferent de natura normelor de profilaxie generală aplicate, acestea se dovedesc adesea ineficiente, singurele măsuri eficace de prevenire a bolii fiind cele imunoprofilactice ( vaccin ) .

Imunizarea pasivă cu ajutorul serurilor hiperimune sau a preparatelor imunoglobulinice poate fi făcută preventiv sau de necesitate, la animale suspecte de contaminare, neimunizate activ, aflate la vârsta receptivităţii maxime.

Pentru asigurarea protectiei se vor efectua vaccinari succesive la interval de 2-3 saptamani, conform situatiilor de mai jos :

A). Daca prima vaccinare se face la varsta de 6 saptamani si statusul anticorpilor maternali (MDA) este necunoscut: · 6 saptamani - Vaccin Parvo-C sau Vaccin Puppy DP · 8-9 saptamani - Vaccin DHPPi cu Vaccin L · 12 saptamani - Vaccin DHPPi cu Vaccin L, Vaccin Rabies sau Vaccin RL B). Daca prima vaccinare se face la varsta de 8-9 saptamani: · 8-9 saptamani - Vaccin DHPPi cu Vaccin L · 12 saptamani - Vaccin DHPPi cu Vaccin L, Vaccin Rabies sau Vaccin RL C). Daca prima vaccinare se face la varsta de 12 saptamani: · 12 saptamani - Vaccin DHPPi cu Vaccin L, Vaccin Rabies sau Vaccin RL · 14-15 saptamani - Vaccin DHPPI cu Vaccin L