Virusul leucemiei feline ( FeLV )

La nivel global, Virusul leucemiei feline (FeLV) este una dintre cele mai frecvente boli infecțioase la pisici. Din fericire, prevalența FeLV la pisici a scăzut semnificativ în ultimii 25 de ani de la dezvoltarea unui vaccin eficient și proceduri precise de testare.

Tineretul este mult mai susceptibile la infecția cu FeLV decât sunt adultii, și, prin urmare, la acestea, boala ajunge la cel mai mare risc de infecție în cazul în care sunt expuse. Cu toate acestea, chiar și pisicile adulte sănătoase pot manifesta boala dacă sunt suficient de expuse la agentul patogen. Se manifestă în primul rând prin anemie, tumori maligne și imunosupresie afectand pisicile domestice și alte specii de Felidae.

Receptivitate: În mod natural sunt receptive numai felinele. Incidenţa infecţiei persistente este de 1-9%, mai mare la masculi decât la femele. Frecvenţa viremiei la animale expuse infecţiei poate ajunge la 33%.Infecţia este letală, 30% din animalele infectate persistent murind în primul an, iar 85% în decurs de 3 ani de la diagnosticare. Doar la 20% dintre acestea, moartea se datorează neoplasmelor, în timp ce la celelalte, cauza imediată a morţii este reprezentată de infecţii asociate sau anemii. Receptivitate este dependentă de vârsta animalelor: pisicile tinere (6-8 săptămâni) sunt cele mai receptive, la animalele peste trei ani procentul de infecţie fiind de numai 8%.

Transmitere. Toate pisicile infectate persistent sunt eliminatoare de FeLV infectant, pentru toată viata. Eliminarea virusului are loc în principal prin salivă apoi prin secreţiile respiratorii, sânge, lapte, fecale şi urină, conţinând cantităţi variabile de virus. Obiectele (hrănitoare, adăpători, aşternut) din crescătoriile de pisici reprezintă surse secundare de infecţie. Căile de transmitere principale sunt prin lins, muşcătură, transfuzii, alăptare, igiena puilor. Porţile de pătrundere a virusului sunt reprezentate de căile digestive anterioare şi microleziunile tegumentelor şi mucoaselor. Presiunea infecţioasă este mult mai ridicată în comunităţile mari de animale, în crescătorii sau în mediul rural, unde animalele formează familii mai mari.

Simptome: Direcţiile principale de evoluţie a simptomatologiei sunt condiţionate de evoluţia bolii, proliferativă sau non-proliferativă.

1. Boala proliferativă: În această formă sunt întâlnite localizările: mediastinală, digestivă, leucemică şi mixtă

Cea mai frecventă dintre aceste localizări este cea mediastinală, care apare la pisici mai tinere de 3 ani. Proliferările tumorale din ţesuturile limfoide progresează spre mediastinul anterior, compresând traheea şi esofagul, cu aparitia consecutivă a dispneei şi disfagiei.

În localizarea digestivă, care apare la pisicile vârstnice, de peste 8 ani, ţesutul tumoral are ca punct de pornire limfonodurile mezenterice sau organele parenchimatoase abdominale. Simptomatologia este vagă: pierdere în greutate, enteropatie, vomitare şi în final obstrucţie intestinală.

Unele dintre cele mai obişnuite forme de boală sunt formele limfoblastică şi leucemică, cu punct de plecare măduva osoasă, cu numeroase limfocite anormale în circulaţie. Tumorile se pot întâlni şi în alte ţesuturi iar semnele clinice sunt anorexia, anemia şi letargia.

Localizarea mixtă implică apariţia de tumori la alte nivele (cavităţi nazale, piele, ochi, ficat, Sistem Nervos Central).

2. Boala non-proliferativă are o varietate mult mai mare de manifestări clinice. Anemia reprezintă o sechelă frecventă a boli. Asocierea cu sindromul diareic poate duce la confuzii de diagnostic cu panleucopenia.

- Infectiile secundare, constând în stomatite bacteriene, abcese, piotorax, infecţii respiratorii superioare, infecţii virale (peritonita infecţioasă felină), boli parazitare (toxoplasmoza, criptococoza, dermatofitoze).

- Tulburările de reproducţie constau în infertilitate, resorbtie fetală (75% din animalele gestante), avorturi tardive, endometrite, progeni neviabili.

- Osteocondromul este tradus prin proliferarea multifocală a cartilajelor şi oaselor late, cu efect limitativ în mobilitate.

- Glomerulonefropatia este datorată depunerii de complexe imune, continând proteina gp27 în glomerulii renali. Proteinuria este discretă, la un număr mic de animale boala evoluând către sindromul nefrotic.

- Tulburările oculare constau în uveită uni- sau bilaterală, hemoragii retiniene, anomalii pupilare, incluzând anizocoria şi midriază bilaterală, dar fără procese inflamatorii.

Anizocorie

(Inegalitatea celor două pupile)

Diagnostic: Detectarea antigenului FeLV este acceptată ca metodă de primă alegere pentru diagnosticarea infecției. Pisicile infectate cu FeLV prezintă în mod normal concentrații mari de Antigen FeLV extracelular (liber) în sângele lor la 3 săptămâni după infecție. Kitul de testare rapidă FeLV Ag este o metodă cromatografică de verificare şi detectare calitativă a antigenului din plasmă, ser sau sânge.

Mod de preparare şi interpretare al testului rapid FIV Ab/ FeLV Ag

Reacția în lanț a polimerazei (PCR) detectează prezența agenților infecțioși prin identificarea materialului genomic al agentului investigat. Spre deosebire de serologie, care indică dacă un animal a fost infectat în trecut, PCR determină dacă agentul este încă prezent, indicând prezenţa unei infecţii active în curs de desfășurare.